INSOLVENTA PERSONALA

modele-flyere-afaceri-business

eu

Aproximativ 60.000 de persoane fizice îşi vor declara anual, numai în Bucureşti, insolvenţa personală pentru imposibilitatea de a-şi mai achita datoriilor, arată calculele Tribunalului Bucureşti, preluate de Consiliul Superior al Magistraturii şi citate de Profit.ro.

Tribunalul Bucureşti avansează ideea că judecătorii vor avea anual de rezolvat 1,8 milioane de dosare de insolvenţă personală, reprezentând contestaţii şi alte proceduri aferente unei cereri, numai în Capitală, ca argument pentru a-şi suplimenta numărul de angajaţi, scrie Profit.ro.

Legea insolvenţei persoanei fizice reglementează trei modalităţi prin care insolvenţa persoanelor fizice va putea fi soluţionată, respectiv pe bază de plan de rambursare a datoriilor, prin lichidare de active sau prin procedură simplificată. La acest moment, insolvenţa este posibilă doar pentru firme.

La finele anului trecut, Guvernul a amânat cu un an, până la 31 decembrie 2016, termenul de intrare în vigoare a Legii. Ordonanţa de amânare a ajuns în Parlament, unde a fost respinsă de Senat, decizia finală urmând acum să fie luată de Camera Deputaţilor.

La începutul acestui an, Guvernul a aprobat înfiinţarea comisiilor de insolvenţă, acestea fiind necesare pentru aplicarea legii falimentului personal.

Premierul Dacian Cioloş le-a cerut miniştrilor ca în cazul în care au ordonanţe de prorogare pentru anumite legi să respecte planul de măsuri pentru a putea pregăti implementarea lor şi a evita o nouă amânare a aplicării.

modele-flyere-afaceri-business

 

 

 

Be the first to comment on "INSOLVENTA PERSONALA"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*